Powered By Blogger

Despre mine

Iubesc un gambler... ...Şi mi-e greu să o admit! Dacă cel mai bun prieten mi-ar spune asta şi mi-ar cere un sfat, i-aş spune fugi cât poţi de departe, şi nu privi in urmă. Dar ce să faci când nu e vorba de cel mai bun prieten ci de tine însuţi? de propria ta persoană? ce să faci cu timpul şi cu sentimentele investite in relaţia respectivă? Dar cu problemele financiare încâlcite caracteristice acestui tip de dependenţă? Ce să faci ca să iţi ai viaţa înapoi, atunci când totul pare pierdut? Ce să faci când te trezeşti dimineaţa sperând că a fpst doar un vis urât şi totul pare mai întunecat decât atunci cand te-ai dus la culcare? Răspunsul... e să cauţi! Să cauţi să ai grijă de tine şi să cauţi să te informezi. Să citeşti tot ce poţi, să cauţi ajutor specializat şi să pui in practică ce ai invaţat. Şi cum informaţiile in limba română sunt puţine sau chiar inexistente, am decis să încep sa postez pe acest blog lucruri pe care le-am descoperit prin alte părţi, pentru ca cei care nu au posibilitatea de a citi in alta limba să poată să afle informaţii despre această teribilă dependenţă... GAMBLINGUL.

sâmbătă, 22 iunie 2013

informatii utile

Pentru toti cei care la un moment dat mi-au cerut ajutorul, gambleri sau nu, vreau sa va multumesc pentru faptul ca v-ati oprit un moment si ati cugetat la situatia in care va aflati. Vreau sa subliniez inca o data, ca jocul de noroc e o boala incurabila, care poate fi stopata, dar nu tratata definitiv. Exista doua parti ale unei probleme grave: jucatorul si ceilalti. Jucatorul simte ca ceva ii lipseste in viata si incearca sa umple golul jucandu-se, ceilalti , voluntar sau involuntar, ii intretin dependenta. Nu exista un tratament perfect, exista incercare si esec, reincercare, asa cum un copil incearca sa invete sa umble. Cade, se ridica, iar cade, iar se ridica, pana reuseste sa isi mentina echilibrul. Cu calm si speranta se poate, dar drumul e lung.
Toti au nevoie de tratament: si jucatorul si ceilalti. Pe mine personal m-au ajutat foarte mult discutiile online cu o maicuta de la  Centrul "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil" din Iasi, desi nu sunt si nu am fost o persoana foarte religioasa, iar gamblerul meu e pe jumatate ateu, situatie care se datoreaza in mare parte gamblingului. Ceea ce vreau sa subliniez este ca ajutorul nu vine doar pentru cei atasati de biserica, ci pentru toti cei care simt ca au nevoie de el, indiferent de conditia lor religioasa. Exista persoane extraordinare in aceste locuri, care va indeamna sa va rugati, dar nu va obliga sa faceti nimic din ceea ce nu ati dori sa faceti. Atasez o lista de posibile locatii unde puteti gasi ajutor, insa va trebui sa va inarmati cu rabdare, caci uneori sunt multi cei care asteapta si va fi greu sa primiti raspuns imediat.
Lista:
Centrul Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril
Programul Sf. Dimitrie Cluj-Napoca
Centrul Sf. Nicolae Iasi
Programul National Antidrog
Crucea Albastra Sibiu
ROSAAC
Alcoolicii anonimi
Al-anon Romania
Clinica Aquamarin
Joaca responsabil

De asemenea recomand urmatoarele bloguri:
Iubirea provoaca dependenta
Prosanthropos
Al-Anon
exprimari
Sunt convinsa ca la aceasta lista se mai pot adauga inca multe alte locuri, dar e un inceput. Daca mai stiti si altele, dati-mi un semn.
Mult succes, multa rabdare si mai ales, iertare, in drumul pe care ati pornit. Speranta sa fie mereu altaturi de voi, de oricare parte a problemei v-ati afla...

Faceți căutări pe acest blog